• Festivalul Românesc de Vară

    6 iulie 2013

    Marcați ziua de 6 iulie 2013 în calendarele dumneavoastră pentru că între orele 10:00 şi 21:00 sunteți așteptați cu mic, cu mare, în frumosul parc “Câmpul Românesc” la a doua ediție a ”Festivalului Romanesc de Vară”!

    Va fi distracție pentru toți: teatru de păpuși și activități pentru copii, muzică românească de calitate pentru cei ce sunt și se simt tineri, delicioase preparate tradiţionale românești.

    Intrați în horă cu dansatorii, cântați alături de artiștii români invitați la festival.

    Faceți-vă noi prieteni la un fotbal sau un volei.

    Bucurati-vă ochii cu exponatele de artă plastică și fotografică, vizitați zona de energie și Capela “Adormirea Maicii Domnului” precum și micul muzeu cu specificul satului românesc, sau biblioteca.

    Și în acest an un tânăr se va bucura  de ”ORCA Student Grant” – un fond în valoare de 3.000$, fond a cărui menire este să ajute studenţii români din Ontario din punct de vedere financiar.

    Și nu în ultimul rând, nu uitați de tombola cu premii oferite de generoșii sponsori!

    Detalii pe website-ul dedicat festivalului: www.RomanianSummerFestival.org

    Veniti cu toată familia, aduceti-vă prietenii, vecinii sau colegii de serviciu, faceți-vă noi prieteni, bucurați-vă de vară în stil românesc!

    Prețurile de intrare:

    • copiii sub 12 ani au acces gratuit,
    • adolescenții (12-19 ani) – 5 $,
    • adulții – 15 dolari și
    • seniorii – 10 $.

    Achiziționați-vă biletele online de pe www.RomanianSummerFestival.org si aveți 20% reducere utilizând codul de promoție: ROMFEST.

    Pentru grupuri mai mari de 15 persoane biletele pot fi cumpărate cu 30% reducere. Contactați-ne pe adresa de e-mail: contact@RomanianSummerFestival.org  pentru a obține codul de promoție.

    Promoția este valabilă până pe 25 iunie doar pentru achiziționarea biletelor online.

    Parcarea este gratuită.

    Toată aprecierea noastră sinceră sponsorilor şi voluntarilor care depun toate eforturile pentru a ne sprijini în organizarea celui mai mare eveniment românesc în aer liber din Ontario!

    Loc desfășurare eveniment: Câmpul Românesc – Freelton, 395 Concession 10th East, Ontario, L0R 1K0.

    Pentru a primi actualizări despre program, artiști, expozanți, sponsori, concursuri vă rugăm să vizitați frecvent website-ul dedicat festivalului: www.RomanianSummerFestival.org și pagina organizației: www.facebook.com/2012orca.

    Vă așteptăm cu drag!

    ORCA – Ontario Romanian Canadian Association




Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/customer/www/2012orca.org/public_html/wp-includes/script-loader.php on line 2841